Bucharest Craft Beer Festival 2019

Hotel Caro, București
Strada Barbu Văcărescu 164A, București 020285
vineri, 30 august - duminică, 1 septembrie
Cea de-a patra ediție a Bucharest Craft Beer Festival la Hotel Caro Mai multe detalii

Anul acesta, ediția a patra a Bucharest Craft Beer Festival are loc la Hotel Caro (Barbu Văcărescu 164) în perioada 30 august - 1 septembrie, adică în primul weekend din Septembrie, fix cu 3 zile înaintea Zilei Naționale a Berii Craft, așa cum a fost ea declarată la prima ediție Bucharest Craft Beer Festival.

Biletele s-au pus în vânzare pe www.iabilet.ro, prețurile fiind de 18 lei pentru tichetele de o zi și 40 lei pentru abonamentele ce permit accesul în toate cele trei zile de festival.

De asemenea, organizatorii pun la dispoziția publicului și o promoție Early Bird, astfel încât până în data de 23 august, abonamentele vor avea prețul promoțional de 30 de lei.

Berile craft au o istorie bogată și diversă în întreaga lume, iar astăzi puteți gusta această bucățică de istorie prin intermediul berilor craft unice, servite de micro-berăriile locale sau internaționale. Berea artizanală face parte dintr-un trend atât internațional, cât și local, care pune accentul pe consumul produselor locale, prin folosirea ingredientelor naturale și prin folosirea metodelor tradiționale de fabricare. În doar câțiva ani, de la primii curajoși care au început să prepare propria bere artizanală în 2010, pe piața din România fenomenul a luat avânt și în 2019 sunt peste 55 de micro-berării locale. Bucharest Craft Beer Festival îi adună pe acești oameni creativi împreună cu produsele lor într-un singur loc, pentru un festival de arome și gust. În ediția din 2019 puteți să experimentați o varietate de beri craft și să aflați despre diferitele stiluri de bere artizanală, fiecare cu gusturile și aromele sale unice. Vor fi zeci de sortimente de bere craft din România, dar și de peste hotare, fiecare special, de la diverse tipuri de Ale, Lager, Stout, la Porter și IPA, unele deja cunoscute, altele noi și neașteptate. Festivalul propune și diverse tipuri de cidru artizanal și mancăruri delicioase, care se vor potrivi de minune licorilor artizanale.

Cu ocazia celei de-a patra ediții, Bucharest Craft Beer Festival, primul festival de bere craft din România, devine și primul eveniment de anvergură recomandat de Slow Food București Valahia Gusturilor.

Program:

> Vineri, 30 august: 17:00-23:00
> Sambătă, 31 august: 12:00-23:00
> Duminică, 1 septembrie: 12:00-23:00

Bucharest Craft Beer Festival 2019 - Great BEER, Great FOOD, Great MUSIC.

Accesul la Bucharest Craft Beer Festival 2019 se va face pe bază de bilet, prețurile fiind de 18 lei pentru tichetele de o zi, 40 de lei pentru abonamentele ce permit accesul la toate cele trei zile de festival, sau 30 de lei pentru abonamentele cumpărate până în data de 23 august.

Bucharest Craft Beer Festival 2018 este un eveniment organizat de Mixtopia – LIVEPRO Events, recomandat de RADIO GUERRILLA

Facebook: www.facebook.com/BucharestCraftBeerFestival 

Web: https://craftbeerfestival.ro/ 

RSVP: https://www.facebook.com/events/1253358261481195/ 


Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Diverta, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX, Uman, Casa de Balet si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.