Regizorul acestei producții, Sorin Misirianțu, cunoscut om de teatru de la Teatrul Național Cluj și nu numai, are de treisprezece ani, propriul teatru – Compania de Comedie. Această companie a produs de-a lungul anilor peste douăzeci de spectacole, unele dintre ele ajungând să se joace la Londra, Paris, Bruxelles, Munchen, Montreal și – de necrezut – până și în Cuba.
Comedia Vis American e o radiografie a americanului de rând. Ce ar fi un american fără vise, fără speranțe? Freud afirma că – omului îi trebuie un vis ca să suporte realitatea…
Spațiul în care s-a jucat spectacolul a fost unul neconvențional, de tip site-specific, ca majoritatea spectacolelor montate de Misirianțu în spațiul privat. Vorbim aici de restaurantul Da Pino din Cluj-Napoca, un loc parcă desprins din epoca medievală, sugerată de catifelele lungi și grele care delimitează spațiul de joc și de lumânările prezente pe fiecare masă.
Visul American este întruchipat de un cuplu – Wally și Louise (Sorin Misirianțu și Călina Hoble) care și-a cumpărat un restaurant în plin deșert. Deșertul Nevada, prietenos cu șacalii și coioții, nu e prietenos deloc cu oamenii. Afacerea cu restaurantul e o mare deziluzie, desfășurată pe distanța a patruzeci de ani, cât durează acțiunea piesei. Personajele noastre au îmbătrânit și s-au ratat sub ochii noștri. Atât proprietarii localului cât și tânăra Janet (Alexandra Codreanu) – care, venită în meleagurile vestice ale Statelor Unite pentru a fi actriță la Hollywood, eșuează în același desert, deșertul iluziilor. Tot în categoria visătorilor se înscrie și Janet, care a pornit spre nedeslușita lume a cinematografiei cu doar unsprezece dolari în buzunar.
Spectacolul e o comedie de foarte bună calitate, în care regizorul Sorin Misirianțu, a reușit să armonizeze perfect iluzia cu realitatea. Defapt – contrastul dintre esență și aparență, care e însăși definiția comediei.
Comicul mustește pretutindeni – în structurarea regizorală a spectacolului, în umorul intrinsec al actorilor și în comicul de situație, care își pune amprenta încă de la început, prin spargerea convenției celui de-al patrulea perete. Adresarea directă către public este specifică teatrului postdramatic, Wally întreținând preț de câteva minute audiența, până la intrarea în spectacolul propriu-zis: “...americanii știu ce vor – un prieten de-al meu, întreprinzător, l-a rugat pe un preot, la slujbă să spună în loc de pâinea noastră cea de toate zilele – Coca-Cola noastră cea de toate zilele“,,,
În aceeași notă, Wally ne-o prezintă pe foarte tânăra lui soție, spunându-ne că a ales-o atât de fragedă pentru a fi scutit de tentațiile adulterului, însă, aflăm, în scurt timp, că a trăit o bucată de vreme cu Janet… (care a venit în restaurantul lor doar pentru a bea o cafea și a rămas chelneriță timp de douăzeci de ani).
În multe comedii apare triunghiul conjugal, dar aici e vorba de un poligon conjugal cu ceva mai multe laturi, mascat de aparența de cuplu perfect a celor doi soți. Astfel, Louise profită de momentele în care Wally este bolnav pentru a-l înșela cu asistentul de la spital și cu șeful restaurantului concurrent de peste drum. Nici Wally nu se lasă mai prejos. Pe lângă buna lor prietenă de familie, Janet, Wally mai are o cucerire.
Dincolo de umorul de bună calitate pe care îl degajă, spectacolul este și un îndemn la speranță, la ideea că nimic nu ar trebui să ne oprească din a avea idealuri.
EN
BG
HU
