Folosind arta ca limbaj al emoțiilor și trăirilor voastre, veți experimenta împreună o călătorie de cunoaștere, autocunoaștere și regăsire a lucrurilor care v-au adus împreună.
În acest spațiul sigur și primitor, vă voi ghida spre descoperirea unui nou tip de comunicare, precum și a resurselor și punctelor tari pe care le are relația voastră.
Scopul acestora este de a vă stimula nivelul de încredere și apropiere, de a vă putea gestiona diferit eventualele situațiile provocatoare pe viitor și de a descoperi un mod nou și profund de relaționare.
Totodată, veți pleca de la atelier cu o stare de mai bine și un obiect creat de voi care vă va aminti de istoria voastră comună și de toate încercările cărora le-ați făcut față cu brio.
Cu încredere în voi și procesul de schimbare,
Sabina Brândușe
De interes: Opțional, participarea la acest atelier poate fi săptămânală sau cu frecvența care răspunde cel mai bine nevoilor voastre (bilunar/lunar/ocazional). Tema și materialele de lucru vor fi mereu diferite pentru a vă stimula comunicarea, găsirea de soluții pentru situațiile cu care vă confruntați, precum și pentru a aduce nota de prospețime de care are nevoie fiecare cuplu.