În cei 25 de ani de activitate,
Amadeus a dus muzica pe scene din peste 40 de țări, de pe 5 continente, construind un parcurs rar pentru un proiect românesc independent.
Dar dincolo de cifre, „The Journey” vorbește despre ceea ce nu se vede: anii de construcție, relațiile care s-au format, transformările prin care au trecut cele patru artiste și legătura specială creată cu publicul.
Turneul aniversar propune o incursiune în această poveste, prin cele mai reprezentative momente din repertoriul Amadeus, reinterpretate într-o formă specială, și puse in scenă special pentru această aniversare.
Muzica va fi însoțită de fragmente de memorie – povești din culise, din turnee și din întâlnirile artistice care au definit identitatea grupului.
Atmosfera va fi una caldă și autentică, iar invitații speciali, artiști apropiați de universul Amadeus, vor completa această seară cu momente surpriză.
Amadeus Electric Quartet a fost printre primele proiecte din lume care au combinat instrumentele electrice cu muzica clasică, conturând un stil propriu, la granița dintre clasic și modern.
De-a lungul anilor, grupul a evoluat într-un proiect independent cu vizibilitate internațională și o comunitate solidă de fani din toată lumea, acumulând peste 200 de milioane de vizualizări online.
Turneul aniversar „The Journey – Amadeus 25” nu este doar o retrospectivă, ci și o celebrare a prezentului și o deschidere către ceea ce urmează.
Invitata specială a turneului este
Alexandra Ușurelu, una dintre vocile cu adevărat aparte ale muzicii românești – delicată, profundă și capabilă să transforme fiecare cântec într-o confesiune. Prezența sa în „The Journey – Amadeus 25” va aduce acea emoție rară care rămâne cu tine mult după ce se sting luminile.
Turneul aniversar „The Journey – Amadeus 25” nu este doar o retrospectivă, ci și o celebrare a prezentului și o deschidere către ceea ce urmează.
Invitata specială a turneului este Alexandra Ușurelu, una dintre vocile cu adevărat aparte ale muzicii românești – delicată, profundă și capabilă să transforme fiecare cântec într-o confesiune. Prezența sa în „The Journey – Amadeus 25” va aduce acea emoție rară care rămâne cu tine mult după ce se sting luminile.