Holy Molly - Aniversare PULS @ Club Control
joi, 24 septembrie, ora 21:00 acces de la 20:00
Un an de la PULS. 365 de zile de când trăiesc câte o lecție pe zi din tot acest album care încă respiră. Un an al acestei inimi care, deși se forma de mult, a luat naștere cu adevărat în ziua aia, pe scena aia din Control, cu voi în fața mea.
Pe 24 septembrie repetăm experiența, dar o și sărbătorim. Așa îmi dovedesc și mie că muzica nu moare niciodată, ea doar capătă mai multă formă și valoare în timp. Va fi ciudat, puternic și nou să mă întâlnesc cu voi și cu acest album pe scenă dupa UN AN. Diferența e că acum vă am pe voi alături, acum nu mai sunt singură în fața lumii.
Iar pentru cei care vor să trăiască experiența asta pentru prima oară, vă promit că veți găsi un spațiu al libertății emoționale. Puteți veni cu bucuria, cu frica, cu gândurile întunecate de mână și le putem dezvolta împreună. Căci asta înseamnă tot universul PULS: tot spectrul emoțiilor care pot încăpea într-o inimă. Vă aștept cu inima mea pulsând!
Mai multe detalii

/https%3A%2F%2Fstatic3.iabilet.ro%2Fimg%2Fdb%2Fbanner%2F00%2F00%2Fc9%2F00000416580-871e.jpg)