Rudyard Kipling este autorul uneia dintre cele mai cunoscute povești pentru copii din lume. Cartea Junglei, povestea copilului crescut în junglă alături de animale, se numără printre preferatele copiilor de mai bine de 100 de ani. Care este însă povestea ei?
Pantera Bagheera găseşte în junglă un copil abandonat şi se grăbeşte să-l dea în grija unei familii de lupi. Timp de zece ani “puiul de om”, numit Mowgli de către fraţii săi lupi, creşte în junglă. Dar, brusc, toată jungla tremură la întoarcerea lui Shere Khan, tigrul. În scopul de a-l proteja pe Mowgli, consiliul lupilor hotărăşte ca puiul de om să meargă în cel mai apropiat sat, pentru ca el să trăiască printre oameni. În ajutorul lor, vine Bagheera, prietena panteră a lui Mowgli.
Din poveste nu lipseşte nici blândul și prietenosul urs Baloo, prieten cu Bagheera, care îl învaţă pe Mowgli tainele junglei. Dar va reuşi puiul de om să ajungă cu bine în satul oamenilor?
Întamplările atât de neîntâmplătoare ale lui Mowgli, sunt integrate în acest musical, într-un fel unic, așa cum nu am mai văzut până acum.
În acest drum, ei îl întâlnesc la început pe Kaa, pitonul hipnotizator. Lupii, elefanții, maimuțele, vulturii, și spaima junglei Shere Khan, vor condimenta povestea cu trăiri puternice, însoţite de muzica originală care va exista pe tot parcursul spectacolului.
Muzica live a acestui spectacol, costumele spectaculoase și decorul, vocile divine ale copiilor, vin perfect în completarea virtuților actoricești ale tuturor interpreților.
Este pentru prima dată când spectacolul Cartea Junglei este montat în cheia unui musical autentic, asemenea teatrelor de profil din Londra, muzica având o pondere mult mai mare decât în povestea celebră a desenului animat.
Un spectacol despre natura jucăușă, sălbatică dar frumoasă a omului, despre prietenie, despre bucuria de a trăi.
Un spectacol creat din dorinţa de a împărtăşi emoţie şi iubire. Un spectacol în faţa căruia trebuie să ajungi cu sufletul pur, lăsând emoţia să te îmbrace şi să călătoreşti alături de Mowgli în frumoasa lui aventură.
Ceea ce ne dorim de la acest spectacol, este să transmită exact bucuria pe care am avut-o noi atunci când l-am creat.
“Cartea Junglei”, un spectacol creat de Acting Dream Musical Theatre, primul teatru independent de acest gen, a avut premiera pe 22 noiembrie 2018 la Palatul National al Copiilor București. Acest teatru care este la început de drum, a reușit să atragă o echipă formată doar din oameni frumoși, care și-au dăruit talentul și l-au pus în slujba bucuriei și a sufletului. Oameni care au înțeles încă de la început, că tot ceea ce contează este iubirea.
Cartea Junglei, un spectacol semnat de Eduard Petru Jighirgiu. Coregrafia îi aparţine lui Edi Stancu, iar studiul muzical a fost realizat de Claudia Măru Hanghiuc. Scenografia și costumele sunt create de Anca Pancu și Adina Gherghiceanu.
Producători:
Artro Sport Clinic
Epson
Acting Dream Academy
Parteneri Media:
Europa FM
Its Bitsy FM
Your Promo