Blind Date Cultural este un demers artistic și de cercetare construit prin reunirea a două inițiative dezvoltate de Asociația VAR Cultural – Matched Society și RELATOPIA. Proiectul investighează transformările relațiilor de cuplu și ale practicilor de relaționare din România pe parcursul ultimilor 150 de ani, utilizând instrumente din sociologie, antropologie și psihologie, alături de tehnologii digitale și tehnici AI. Demersul urmărește modul în care schimbările sociale și tehnologice – de la anunțurile matrimoniale publicate în ziare până în prezent, la aplicațiile de dating, au influențat viața privată, criteriile de selecție a partenerului, formele de comunicare și modul în care oamenii se raportează la familie. Rezultatul este un spațiu performativ-expozițional conceput ca o oglindă a societății românești, accesibil publicului prin instalații, intervenții performative, lucrări multimedia și arhive documentare. Gândit ca un proiect cu structură open-source, Blind Date Cultural a evoluat constant începând cu anul 2024, prin integrarea de noi intervenții artistice, perspective și modalități de participare, atât pentru public, cât și pentru artiștii implicați în proiect. Actuala configurație a fost finalizată în mai 2026, odată cu prezentarea din cadrul Festivalului TESZT de la Timișoara. În această etapă, artistul și scenograful Andu Dumitrescu a definitivat formatul prin integrarea a trei lucrări interactive realizate cu ajutorul inteligenței artificiale și al programării. Unul dintre elementele definitorii ale proiectului este estomparea graniței dintre spectator și performer. Participarea publicului este esențială pentru funcționarea instalației. Fără implicarea sa directă, o parte dintre mecanismele și interacțiunile propuse nu pot fi activate. Publicul influențează, transformă și contribuie în mod direct la configurarea experienței artistice. Parcursul proiectului În diferitele sale etape de dezvoltare, proiectul a fost prezentat publicului în mai multe formate și contexte: 2024 – faza inițială - Matched Society București – Galeria Atelier 030202 și Sala Nouă a Teatrului de Comedie; Iași – în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, în foaierul teatrului + Sala Mică; Târgu Mureș – Teatrul 3G. 2025 – dezvoltarea și extinderea proiectului - Relatopia București – Galeria Atelier 030202 și Sala Nouă a Teatrului de Comedie; Iași – în cadrul Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr, la Baia Turcească; Katerini (Grecia) – Biblioteca Publică a orașului, în galeria bibliotecii. 2026 – forma actuală a proiectului - Matched Society + Relatopia + intervenții noi Timișoara – Centrul de Proiecte Timișoara, în cadrul TESZT – Euroregional Theatre Festivalnțate de contexte specifice și devii produsul mediului în care trăiești. Sau te împotrivești.
Performeri – artiștii ghizi prezenți pe durata instalației: Vero Nica, Andu Dumitrescu, Alexandru Claudiu Maxim, Alexandru Botea, Alice Oșlobanu
Regia: Andu Dumitrescu
Lucrări și instalații performative semnate de: Andu Dumitrescu, Vero Nica, Jenniffer Corrales, Alexandru Claudiu Maxim, Alina Tofan
Intervenții dramaturgice: Oana Hodade, Daniel Oltean
Sound Design: Vlaicu Golcea, Ana Teodora Popa
Accesorii pentru instalație și performeri: Cristina Milea