Metamorfozele spiritul european, de la cumpăna secolelor XIX- XX, sunt cel mai bine ilustrate de istoria a două capitale europene: Paris şi Viena. Dacă Parisul este cunoscut drept oraşul expoziţiilor universale şi al nenumăratelor experimente artistice, Viena a fost, de multe ori, uitată sau ignorată.
Capitala unui imperiu, ce avea să se spulbere după primul război mondial, Viena era locul de întâlnire al unui mozaic etnic şi cultural. Oraşul secesiunii şi al psihanalizei pendula între o cultură de tip academic, recunoscută şi finanţată de stat, şi o cultură a frondei care transforma mentalităţiile, dar şi artele plastice şi decorative.
Într-o atmosferă intelectuală dominată de elaborarea celebrului studiu freudian dedicat interpretării viselor, scandalul lucrărilor lui Klimt, destinate decorării universităţii vieneze, ne oferă posibilitatea înţelegerii unei lumi a conflictelor politice şi culturale.
Vă invit într-o o călătorie inedită în lumea zbuciumată a Vienei anilor 1900, vom încerca să descoperim întâlnirea dintre politică şi cultură în picturile lui Klimt (considerat de multe ori, pe nedrept, doar un artist decorativ), angoasele începutului de secol în creaţia lui Egon Schiele şi avangardismul lui Oskar Kokoschka.
Nu vom uita nici de artele decorative şi de contribuţia unor arhitecţi şi pictori de geniu: Otto Wagner, Josef Maria Olbrich, Josef Hoffmann, Adolf Loos şi Koloman Moser. Incursiunea în cultura şi istoria vieneză de la începutul secolului XX, doreşte să surprindă modul în care spiritul unui oraş reflectă mentalităţile unei lumi, cu bucuriile şi dramele sale.
Imagine – „Sărutul”, de Gustav Klimt
Fundația Calea Victoriei este singurul loc din București în care te poți dezvolta cu ajutorul artei și culturii printr-o diversitate mare de cursuri și evenimente culturale si interactive. De peste 12 ani inspirăm prin arte și cultură și susținem tinerii talentați. Am reușit să ducem o muncă de pionierat în felul în care se organizează evenimentele culturale și, în timp, am devenit o academie în cadrul căreia peste 100 de cercetători, artiști și traineri s-au format ca lectori.
Ne mândrim cu peste 50 000 de cursanți care au participat la proiectele noastre și cu peste 3000 de tineri care au beneficiat de burse (participare gratuită la cursurile preferate). Mulțumim tuturor celor care ne-au fost alături în toți acești ani: Cercul Militar Național, Grand Hotel Continental, Universitatea Națională de Muzică din București, Banca Națională a României, Teatrul Odeon și Muzeul Cotroceni.