O seară a celebrării și recunoașterii meritelor celor care lucrează zi de zi în favoarea copiilor din România, pentru șanse egale la educație și pentru a le asigura constant oportunități pentru un viitor mai bun.
În data de 22.01.2024, la Ateneul Român din București, are loc Gala „Oameni Mari cu Suflet de Copil”. Începând cu ora 18:00, MP Kids Group premiază personalitățile marcante ale momentului, care s-au dedicat dezvoltării educației copiilor din România, prin proiectele și activitatea lor susținută.
Porţile se vor deschide pentru public de la ora 17:30 iar accesul în sala Ateneului Român se va face de la ora 18:00!
Biletele pentru eveniment pot fi achiziționate online, via www.iabilet.ro și în rețeaua iabilet.ro/retea, la următoarele categorii de preţuri:
Premium – 300 lei
Categoria I – 200 lei
În decorul de gală asigurat de Ateneul Român, îi vom aplauda la scenă deschisă pe cei mai implicați și dăruiți Oameni Mari din România și vom asculta poveștile care îi motivează și îi determină în munca lor plină de pasiune. Iar momentele artistice asigurate de copiii și adolescenții din comunitatea MP Kids Group vor îmbrăca această seară într-un spectacol de neuitat.
Proiectele dedicate susținerii educației și dezvoltării copiilor din România au nevoie să fie vizibile, cunoscute și aplaudate de către publicul larg, pentru încurajarea și dezvoltarea unor inițiative viitoare similare! Fie că vorbim despre educația clasică, sănătate, sport, arte și cultură, astfel de inițiative merită aplaudate și susținute, pentru dezvoltarea copiilor și pentru încurajarea unor proiecte noi.
Pentru copiii noștri, un ajutor concret, un model de urmat sau o încurajare la momentul potrivit pot forma oameni și pot schimba destine. Iar de acest lucru se ocupă zi de zi, plini de energie și implicare, un rând de oameni minunați!
Oameni „Mari", care se dedică de ani de zile celor mici. Oameni care cred, simt și care își doresc o lume mai bună și mai frumoasă! Oameni „Mari”, pe care îi aducem aproape de voi, să-i cunoaștem cu toții, să-i premiem în semn de recunoștință și să le mulțumim pentru munca pe care o pun în sprijinul copiilor din jurul nostru.
Educația este unul dintre drepturile fundamentale ale copiilor, iar noi suntem responsabili să le respectăm accesul la educație! Să le asigurăm instrumentele potrivite pentru a-și descoperi și atinge pe deplin potențialul!
MP Kids Group se dedică în mod constant sprijinirii creșterii abilităților personale și dezvoltării emoționale ale copiilor, prin programe alternative de educație. Pilonii centrali pe care se construiește activitatea constantă a MP Kids Group sunt: Educație, Cultură și Artă.
MP Kids Group pune accent pe activitățile dedicate tuturor copiilor din România și apreciază inițiativele publice și private din România, care asigură tratamentul egal, non-discriminarea și furnizarea de șanse egale copiilor din toate mediile sociale. Pentru ca această comunitate să prospere și să impulsioneze noi inițiative, noi colaborări și parteneriate de viitor.