Izolarea şi reducerea diversitaţii activităților cotidiene poate determina căutarea repetitivă de activități centrate în mare parte pe recompense și anticiparea dificilă a recompensei viitoare: consum de alcool, substanțe psihoactive (droguri), jocuri de noroc, mâncat excesiv, cumpărături compulsive, consum exagerat de media și media socială, jocuri video. Se poate observă că de fapt, deși pe termen scurt persoanele descriu stări de placere și satisfacție, alungarea pictiselii și disconfortului, pe termen lung aceste comportamente determina sentimente de rușine, vinovăție și accentuează starea de tensiune interioară, de izolare și însingurare.
Deşi opiul pare a fi prima substanţă psihoactivă cunoscută, alcoolul pare să fie prima recunoscută ca având potenţial adictiv. Alcoolul, pe de altă parte, putea fi preparat şi consumat în cantităţi uriaşe, iar în cultura noastra este foarte accesibil, legal si încurajat.
Dependenţa presupune schimbări de ordin fiziologic în structura şi funcţionarea creierului uman. Procesul de instalare a dependenţei trece prin câteva etape clare, pornind de la experimentarea cu drogul, trecând prin consumul recreaţional, urmat de abuz şi în final adicţie. Cu cât experimentăm mai mult stres cu atât suntem mai vulnerabili la consumul şi abuzul de droguri.
Dependenţa de jocuri de noroc este o tulburare a controlului impulsului. Ea a fost corelată cu abuzul de substanţe, sugerând o vulnerabilitate fiziologică comună celor două. Studii imagistice au relevat că jucatul patologic activează aceleaşi zone ale creierului ca şi abuzul de substanţe.
Dependenta în general este un răspuns complex care a evoluat în organismul nostru ca un mecanism de supravieţuire, dar este un imens consumator de resurse interne fizice şi psihice, şi expunerea continuă şi de durată la stres poate fi foarte toxică din punct de vedere fiziologic, dar şi pur psihic.
Stresul ne poate determina să începem consumul de droguri sau poate duce la recidivă. De asemenea, poate intensifica consumul sau poate înrăutăţi alte tulburări psihice cum ar fi depresia şi anxietatea care, într-un circuit de feedback, intensifică la rândul lor consumul.
Căutarea plăcerii și evitarea durerii este motorul acțiunilor noastre.
Există soluții care se aplică cu success în tratarea dependenței, dar și ameliorarea sau gestionarea depresiei și anxietății.
Hipnoza are efect terapeutic mai pronunţat în ameliorarea durerii şi anxietătii asociate procedeelor fizice invazive, comparativ cu metoda atenţiei structurate şi chiar cu anestezia intravenoasă. Există numeroase aplicaţii terapeutice ale hipnozei care acoperă un spectru larg de domenii: medical/psihoterapeutic, militar, şi al autoperfecţionării.
- Toate ședințele au loc exclusiv online.
- Datele de contact și discuțiile din timpul teapiei sunt confidențiale.
- Programările se fac la adresa de e-mail [email protected], după achiziționarea biletului.
- Ședința de psihoterapie 60 minute - 150 lei
- Pachet 8 ședințe - 1000 lei
- Biletele cumpărate sunt valabile până la 31.12.2020.
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.