Dinastia Efros la Teatrul Evreiesc de Stat

Joi, 8 noiembrie, de la ora 19:00, la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti se va juca piesa "Dinastia Efros" de Iacob Gordin". "Mirale Efros", capodopera lui Iacob Gordin, descrie viata unei familii evreiesti din Grodno, Polonia, in jurul lui 1900.

Eroina titulara (care a ispitit o intreaga pleiada de mari actrite ale teatrului evreiesc sa joace acest rol) este o femeie puternica, nobila, dar totodata si autocratica in felul cum se manifesta: ea a reusit prin munca, pricepere si vointa neabatuta sa salveze de la faliment afacerea sotului ei. DINASTIA EFROS este o dramatica fresca a iubirii de mama, pe fondul conflictului intre generatii.

Dar autoritatea Miralei ajunge sa fie contestata de nora ei nerecunoscatoare, Seindl, care socoteste ca a sosit timpul ca afacerea sa fie mostenita de sotul ei (si fiul Miralei). Ceea ce se si intampla, dar intr-un fel brutal care o desparte pe Mirale de familia ei. Dupa zece ani de ruptura – timp in care si casnicia lui Seindl, si afacerea mostenita merg din rau in mai rau – familia se reconciliaza, totusi, prin inocenta si norocoasa mijlocire a baiatului lui Seindl, care tocmai se pregateste pentru bar mitzvah.

In anii ’90 ai secolului al XIX-lea, in teatrul idis din America s-au facut puternic simtite primele simptome a ceea ce un cunoscut dramaturg idis din acea vreme, Moise Zeifert, avea sa numeasca cu umor si o buna doza de autoironie (fiind si el «contaminat») – «molima clasicilor». Iar cel care atragea cel mai mult dintre clasici a fost Shakespeare. (Numai in 1893, de pilda, la New York au avut loc doua premiere idis cu Hamlet si Othello, ambele texte fiind traduse de Zeifert insusi.) Ce le oferea Shakespeare actorilor, dar si dramaturgilor de limba idis care prelucrau si uneori de-a dreptul rescriau pentru publicul lor dramele shakespeariene? Ei erau atrasi, in primul rand, de situatiile conflictuale puternice, pline de dramatism, si de rolurile complexe, conturate cu precizie, care dadeau ocazia actorilor evrei sa straluceasca in fata spectatorilor. In plus, emigrantii evrei sositi in numar mare din Lumea Veche in cea Noua se confruntau aici cu optiuni de viata uneori foarte dureroase, asupra carora in universul teatrului idis, in acea vreme inca destul de stramt, Shakespeare, clasicul, cel apartinand unui alt univers spiritual, avea darul sa arunce o lumina atat de lamuritoare si expresiva: «Zayn oder nit zayn – dos iz di frage... » – A fi sau a nu fi: iata-ntrebarea...

Iacob Gordin, contemporan cu Avram Goldfaden, a fost al doilea mare nume in teatrul idis in faza lui de inceput. Considerat a fi un reformator al acestui teatru si cel care a adus pe scena de limba idis naturalismul si realismul, prolificul dramaturg (a scris aproape 80 de piese) s-a nascut la jumatatea veacului al XIX-lea la Mirgorod in Ucraina si a practicat in tinerete, ca si alti colegi ai sai de breasla, o serie de meserii ce nu reuseau sa-i asigure decat o existenta precara, lucrand ca ziler la muncile campului, ca docher la Odesa, ca ziarist si invatator, sau producandu-se ca actor in trupe ambulante. Situatia nestatornica din tara, amenintarea pogromurilor si a politiei tariste, l-au determinat sa emigreze in America, unde s-a stabilit la New York la inceputul anilor 1890.

Dupa debutul din 1891 cu Siberia, i se va juca un an mai tarziu, in 1892, piesa care i-a intemeiat faima de dramaturg: Der yidisher kenig Lir (Un rege Lear evreu), care i-a prilejuit totodata marelui actor si prietenului sau Jacob Adler (cel care de altfel il si indemnase sa devina autor dramatic) un rol memorabil. Gordin a fost ceea ce se poate numi un autor preocupat mereu de aspectele mai serioase ale vietii, valoarea fundamentala pe care o promova in piesele sale fiind aceea de mentshlekhkeyt (omenie) inteleasa ca onestitate si credinta fasa de familie si comunitate.

Daca Gordin, care se adresa unui public intelectual mai elevat si scria, fara a respinge totusi melodrama, cu o exigenta ce refuza caderea in facil – printre altele, el le cerea regizorilor si actorilor sa-i respecte textele fara a le aduce modificari si fara a le "asezona" cu ingredientul unor populare cuplete (aici s-a dovedit poate putin prea strict) – s-a inspirat in numeroase piese ale sale din autori apartinand dramaturgiei universale (Schiller, Grillparzer, Hugo, Tolstoi), Regele Lear  pare insa sa fi exercitat asupra lui o fascinatie deosebita. Fiindca in 1898 el se reintoarce la Shakespeare pe care-l indragea intr-atat, scriind probabil cea mai remarcabila si pana in ziua de azi cea mai jucata drama a sa, Mirale Efros sau Di yidishe kenigin Lir (O regina Lear evreica).

Printre alte piese care au consolidat faima lui Iacob Gordin, si dintre care unele au fost jucate in decursul anilor si la Teatrul Evreiesc de Stat, mai citam: Dumnezeu, om si diavol; Pogrom; Necunoscutul; Hasie, orfana; sau Sonata Kreutzer  (cunoscuta si sub numele de Fericirea furata). S-a stins, la un an dupa Avram Goldfaden, spre sfarsitul primei decade a secolului al XX-lea.

Regia: KINCSES ELEMÉR

Scenografia: CLARA LABANCZ

Distributia:
Mirale Efros - LEONIE WALDMAN ELIAD
Seindale - GENI BRENDA, ALEXANDRA FASOLA
Nuhemte - NICOLAE CALUGARITA
Hane – Dvoire - LUCIA MAIER
Salmen - BORIS PETROFF
Iosale - MARIUS CALUGARITA
Mahle - LUANA STOICA
Donie - DARIUS DARADICI
Sloimale - ALINA TOMI, IOLANDA COVACI

In alte roluri: VIOREL MANOLE, MONICA FLORESCU, LOREDANA KLEIN.