În anul 1959, la data de 15 martie, a fost înființat, sub denumirea de Ansamblul de cântece şi dansuri «Maramureşul», Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania” de azi, care s-a dezvoltat în spiritul valorificării folclorului naţional autentic. În curgerea timpului, s-a simţit nevoia de a cuprinde o regiune mai întinsă de creaţie, acoperindu-se întreaga arie a Transilvaniei şi a întregului repertoriu folcloric românesc. Din acest motiv, în anul 1991, Ansamblul de cântece şi dansuri «Maramureşul» îşi schimbă denumirea în Ansamblul Folcloric Naţional „Transilvania”.
În cele trei zile ne propunem ca Maramureșul să devină centrul culturii tradiționale românești. Sub auspiciile acestui aniversar, fiecare zi va fi dedicată unei teme:
♦️Ziua I – 15 martie ,,Revedere”– vor fi invitatați foștii membri ai acestei instituții care au activat ca soliști vocali: Angela Buciu, Daniel Breban, Hermina Marc, Mariana Botis Buda alaturi de fiul ei Marian Buda, Adrian Bența, corpul de balet, instrumentiști și solisti instrumentiști: Dumitru Dobrican, Dan Daniel, Ovidiu Cozma, alături de artiștii actuali ai instituției pentru a susține un moment artistic de mare încărcătură emoțională. Tot în prima zi vom invita pe scena folclorului maramureșean, prietenii noștri de la Ansamblul Profesionist „Cindrelul – Junii Sibiu”, Ansamblul Profesionist „Constantin Arvinte” – Iași și Ansamblul Folcloric „Busuiocul” – Bacău.
♦️Ziua a II-a – 16 martie ,,Tradiții și Istorie” - Maramureșul este județul cu cele patru Țări folclorice: Chioar, Lăpuș, Codru și Maramureș Voievodal. Botejunea, Obiceiuri de ursit, Verjelul, Udătoriu, Șezătoare la Băsești și Nuntă din Țara Lăpușului sunt obicieiurile noastre străbune care vor fi puse în scenă de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” alături de comunitățile tradiționale din județul Maramureș, unde azi se mai practică o parte din aceste tradiții. Figurile istorice evocate vor fi Pintea Viteazu și Gheorghe Pop de Băsești. Invitati în cadrul acestui concert vor fi: Mihai Morar, Măriuca Verdeș, Ducu Bertzi, Paula Seling, AMI - Andreea Moldovan, Maria Casandra Hauși, Oana Font și multe surprize.
♦️Ziua a III -a – 17 martie ,,Sărbătoare în Maramureș” - în acest concert vor fi invitati toți intrepreții de muzică tradițională și populară din județul Maramureș: Soții Florentina și Petre Giurgi, Lavinia Goste și Marius Zorilă, Năstăcuța Iuga, Marinel Petreuș, Voichita Nemes Andreica,Maria și Mihai Nemeș, Diana Cârlig, Ionuț Bledea, Virginia Irimuș, Mihaela Iacob și Flaviu Dan, Rafila Bărbos, Silvia Timiș, Deți Iuga, Alexandru Pop, Frații Chindriș și Anda Horoba, Andreea Ghițiu, Onișor Pop, Gabriela Ardusătan, Leontina Dorca, Carmen Ștețco, Anuța Iuga, Denis Cupșe, Larisa Uță, Ramona Darha, Ionuț Sima, Marcela Latiș, Livia Neag Nistea, Aida Lihet, Paul Marincaș, Cecilia Bozga, Victoria Petrenciuc, Ionuț Teudan, Andreea Năprădean, Cătălin Stan, Ghiță Breban, Diana Topan, Ionuț Uivaroși, Antonia Mitre, Maria Nistor, Alexia Mance, Ioana Pricop, Irina Pop, Vasile Pop, Mariana Cușner, Bianca Latiș, Florentina Vlad, Cornel Cupșa, Gabriela Filip și mulți alții invitați de suflet.
Biletele s-au pus in vânzare la sediul Ansamblului de pe bld. Traian nr. 8 și pe siteul iabilet.ro.
Pretul biletelor este:
Tribuna - 50 lei/zi, abonament pentru cele trei zile de spectacole tribuna 120 lei;
Vă așteptăm cu mare drag la bucuria reîntâlniri noastre, la #Sărbătoarea Maramureșului