Voucher Cabinet de Psihoterapie Andreea Berdacicu

Online, Romania
Toți avem un scop al nostru. De aceea, atât rolurile pe care le îndeplinim în societate, cât și activitățile noastre este nevoie să fie ghidate de ceea ce ne dorim cu adevarat.
Descoperirea scopului și îndeplinirea acțiunilor care duc la atingerea acestuia ne fac să fim multumiți de propria viață.
De aceea, mi-ar plăcea să te pot însoți și să pot contribui la un moment dat, în acest frumos drum numit VIAȚĂ. Mai multe detalii

Sunt Andreea Ramona Berdacicu, psiholog-psihoterapeut, trainer acreditat, trainer certificat Sellification The Proffesional selling game.
Dorința de a fi psiholog a apărut în jurul vârstei de 10 ani. Aceasta este flacăra arzătoare ce mă ghidează zilnic și mă motivează spre a-mi oferi sprijinul și cunoștințele la rândul meu.
Sunt un om ca oricare altul. Un om care iubește oamenii, care crede în oameni și în descoperirea potențialului existent în fiecare dintre noi.
Consider că cine privește în interiorul lui se descoperă, apoi se acceptă, după care se iubește pentru a putea dărui toate acestea și celor din jur. Pentru noi toți este foarte important să ne descoperim, să ne înțelegem emoțiile, să transmitem clar un mesaj, să ne ascultăm și să ne dăm silința, să ne înțelegem unul pe celălalt.
Cred cu tărie, simt că omul este mult mai mult decât condiționari sau neputințe, mult mai mult decât ceea ce „lumea” dorește ca el să fie și mai mult decât ce îi spun „ceilalți” că este.