Cea de-a 8-a ediție a festivalului de artă „Teatru sub Lună” va fi organizată în perioada 30 IUNIE – 16 IULIE a acestui an, într-o nouă locație - Terasa Promenada Mall, deasupra orașului, în aer liber.
Peste 100 de artiști vor fi prezenți în ediția din acest an!
Teatru, Concerte acustice de jazz, blues, expoziții de pictură, fotografie, expoziție de scenografie și costume, spectacole stradale, happening-uri - muzică, dans, poezie, paradă de costume de epocă, ateliere de teatru pentru adulți și copii, sunt doar câteva dintre activitățile ce vor avea loc în cele 3 săptămâni ale festivalului.
Accesul la festival se face începând cu ora 17:00.
Piesele de teatru încep la ora 20:15, Concertele acustice la 18:45. Mini-act-showurile sunt programate înainte de concerte pe toată terasa. În pauza dintre concerte și piesele de teatru avem invitați care ne vor încânta cu showuri de improvizație, stand-up, improvizație muzicală și multe altele. Expoziția de pictură și fotografie este curatoriată de Bogdan Ionescu. Actorii Teatrului InDArt împart cu voi playlisturile personale, o șansă în plus de a intra în intimitatea actorilor, de a descoperi ce muzică ascultă în timpul lor liber.
Mai mulți artiști vor fi anunțați curând.
Reguli de acces și conduită în contextul unui eveniment cultural
Festivalul se desfășoară în perioada 30 iunie - 16 iulie, în fiecare weekend (vineri - duminică) pe Terasa Promenada Mall, Calea Floreasca, nr 246B.
IMPORTANT:
Accesul în cadrul festivalului se face începând cu ora 17:00. Concerte și spectacolele de teatru pot începe cu o întârziere de 10-15 minute, în funcție de pregătirea tehnică necesară acestora. Pe durata spectacolului publicul este rugat să închidă telefoanele mobile (și orice alte echipamente care ar putea deranja spectacolul).
Locurile se ocupă în ordinea sosirii, existând o zonă cu scaune, două zone cu pufuri, două zone de bănci. În cadrul festivalului o zonă este special amenajată pentru a putea servi mâncare, care se achiziționează separat de la zona de food din cadrul mall-ului. Pentru a servi băuturi puteți allege dintre cele două standuri special amenajate pentru acest lucru. Băuturile, alcoolice și nealcoolice, precum și mâncarea nu sunt incluse în prețul biletelor sau al abonamentelor.
Festivalul vă pune la dispoziție mai multe zone unde vă puteți face poze cu decorurile special gândite. Rugămintea noastră este să nu deteriorați spațiul, astfel încât să ne bucurăm cu toții de acest spațiu cultural pe toată durata de trei săptămâni.
Fiind un spatiu in aer liber, in caz de ploaie, va functiona urmatoarea regula: Dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol și există posibilitatea să mutăm decorul într-o zonă acoperită, atunci vom continua. Dacă nu, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul teatrului.
Dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.
***Participând la evenimentele organizate de Teatrul InDArt sunteți de acord cu partajarea datelor dumneavoastră de contact cu Asociația Culturală InDArt, cu scopul de a vă putea plasa pe locurile corespunzătoare și a vă putea notifica în caz de urgență, conform regulilor GDPR.