Vă invităm să cunoașteți stelele în ascensiune ale artei pianistice!
Cei mai promițători tineri pianiști din țară și din străinătate se întrec la Sibiu, în perioada 8-12 iulie, la cea de a XXIX-a ediție a Concursului-Festival Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție “Carl Filtsch”. În ultima seară a competiției este programat concertul de gală, cu finaliștii Categoriei C, care vor interpreta lucrări celebre din repertoriul pianistic mondial pentru a convinge juriul, dar și publicul că merită premiile oferite de Filarmonica de Stat Sibiu și partenerii săi.
Miguel Campos Neto se află la al 14-lea sezon ca director muzical și dirijor principal al Orchestra Sinfonica do Theatro da Paz (OSTP) din Belém, Brazilia, și al festivalului de operă organizat de aceeași instituție. De asemenea, este director muzical al orchestrei simfonice „Altino Pimenta”, ansamblul Universității Federale din Pará, unde predă și dirijat. Campos Neto a fost fondatorul și - timp de 12 ani - dirijorul principal al Orchestrei de tineret Vale Musica și timp de patru ani directorul și dirijorul Orchestrei de tineret Wilson Fonseca, din Santarém.
A obținut masteratul în dirijat orchestră la Școala de Muzică Mannes din New York. Recent numit „dirijor laureat” al Chelsea Symphony din New York, orchestră al cărei co-fondator a fost și pe care a condus-o cinci stagiuni, Campos Neto a mai dirijat în calitate de invitat ansambluri internaționale precum: Ochestre national Avignon Provence și Mulhouse Symphony (Franța), Savaria Symphony (Ungaria), Dana Point și Irvine Symphony (SUA) și orchestra simfonică a orașului Alcalá (Spania). În Brazilia, a dirijat orchestrele Goiânia, Mato Grosso, Rio Grande do Norte, Sergipe, Theatro São Pedro (SP), Theatro Nacional (Brasilia), Minas Gerais, Heliópolis (São Paulo), Amazonas Filarmônica, Experimental de Repertório (SP), orchestra orașului Campinas, orchestra de tineret Guarulhos și UNICAMP.
După debutul său la Rio de Janeiro cu Orchestra Simfonică Braziliană (OSB), în 2021, a fost invitat în fiecare an și a dezvoltat o colaborare frumoasă cu prestigiosul ansamblu. Timp de doi ani, Campos Neto a fost profesor de dirijat al Cursului Internațional de Vară din Brasilia, conducând și orchestra studenților la concertul final. Aceasta reprezintă o mărturie a angajamentului său pentru educația muzicală și formarea tinerilor muzicieni, deja realizat cu Orchestra de Tineret Vale Musica și Institutul "Wilson Fonseca" din Santarém.
Cu un vast repertoriu de operă, Miguel Campos Neto are în portofoliu șase DVD-uri cu producții integrale de operă sub bagheta sa. În 2020, a debutat și în Europa, la Opéra Grand Avignon, cu "Cavalleria rusticana" și "Pagliacci", foarte bine primite de public și critici. Ulterior, a fost invitat din nou la același teatru liric din sudul Franței, unde a pus în scenă "Il Turco in Italia" de Rossini, cu același succes.
***
Acțiunile Filarmonicii de Stat Sibiu sunt posibile cu finanțarea Consiliului Județean Sibiu.
Proiect cofinanțat de Primăria municipiului Sibiu prin Agenda Culturală 2025.