Cât de tare ar fi durut? Imaginează-ți că ți-ar fi sărit în ochi. Cât de cumplit ar fi fost?
Hai să ne punem, măcar pentru o clipă, în locul lui Gabriel, tânărul de doar 25 de ani, căci despre el este vorba.
Hai să închidem ochii și să ne imaginăm momentul atacului, când acidul a început să-i ardă pielea...
Pe 50% din suprafața corpului.
Vă dați seama? Durere. Disperare. Arde și nu știi ce să faci. Privirea se încețoșează, nu știi încotro s-o iei.
Vocea ți se subțiază de la vaporii toxici inhalați. Nu ai putere să strigi.
Nu mai poți respira.
Ești neajutorat.
Suferi în tăcerea unui foc lichid.
Câtă durere. Câtă disperare. Cât chin...
Ajuns la spital, rănile nu s-au vindecat. S-au adâncit. Atât de tare, încât a rămas fără mușchi faciali.
În ciuda a tot, a rămas în viață.
Medicii nu îi dădeau nicio șansă. Dar Dumnezeu a avut alt plan.
O minune.
O dovadă că binele este mai puternic decât răul.
Timpul a trecut. Dar rănile tot nu se închid.
Iar urmările sunt cumplite: chipul lui nu mai este. Ochii lui nu mai văd.
Acum stă într-o cameră întunecată, departe de lumină.
E vorba despre un băiat care nu mai vede deloc.
Un băiat care era ca noi. Dar care a fost atacat cu acid sulfuric.
Acidul i-a fost aruncat direct pe față.
Acum... Nu mai are nas, urechi, buze, pleoape, ochi.
Dar vă rugăm să vă imaginați ce înseamnă să-ți pierzi fața, vederea și demnitatea într-o clipă, și să trăiești așa... zi după zi... în durere și întuneric.
Avem un țel: 150.000 € pentru operațiile care îi pot reda vederea, chipul și demnitatea.
Am ajuns la 90.000 €, mai avem 60.000 € de strâns.
Hai să fim alături de Gabriel!
Fiecare Bilet-donație(virtual) contează!
Nu trebuie să renunți la o vacanță – e suficient să renunți la o prăjitură.
Un gest mic face diferența.
Pic cu pic, se face mult.