Pe 13 februarie se împlinesc 168 de ani de la nașterea lui I.L. Caragiale, moment pe care ne-am dorit să îl marcăm printr-un spectacol care să fie reprezentativ pentru comicul, poezia, profunzimea prin care s-au remarcat scrierile dramaturgului. Stația 13, în regia lui Alexandru P. Rusu, aduce împreună personaje celebre ale lui Caragiale, precum Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul Turmentat, dar pe care le regăsim în contexte inedite, alături de alte personaje mai puțin cunoscute din schițele dramaturgului (C.F.R., Lună de miere, Art. 214), dar la fel de ofertante și savuroase.
Universul lui Caragiale este inconfundabil, este un univers care uneori frizează absurdul, alteori este încărcat de o poezie subtilă – cu această ocazie, îl veți descoperi și pe Caragiale poetul, o latură a sa pe nedrept trecută cu vederea până acum. Caragiale este eternul nostru contemporan, de aceea este și va fi actual în orice epocă, reprezentând o esență a specificului românesc, pe care numai el a știut să o surprindă atât de nuanțat, cu o ironie benignă, cu duioșie și înțelegere. Stația 13 își propune să valorifice bogăția universului caragialesc și să aducă în lumina scenei aspecte mai puțin explorate din opera lui Caragiale.
Regia: Alexandru P. Rusu
Adaptare scenariu: Silvia Dumitrache
Scenografia: Ileana Zirra
Muzică: Sarah Mitrofan
Grafică: Mădălina Sinoae
Cu: Dan Apavaloaie, Ana Maria Bercu, Remus Stănescu, Valentina Visarion Mingopol
Premiera: 13 februarie 2020, ora 19:30!!
Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Carturesti, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.