Iasi: Overground Days - E.M.I.L., Toulouse Lautrec

Iulius Mall, Iași
Bulevardul Tudor Vladimirescu, Iași 700305
vineri, 25 septembrie
Overground Days la Iași: Vița de Vie, The Mono Jacks, Omul cu Șobolani, Toulouse Lautrec și alții concertează pe 17-18 septembrie și 24-25 septembrie în parcarea Iulius Mall Iași 17-18 & 24-25 septembrie 2020
Open doors: 18:00

Overground Music anunță o nouă mini-serie de concerte: OVERGROUND DAYS la Iași! Evenimentele vor avea loc pe 17-18 și 24-25 septembrie în parcarea Iulius Mall (bd. Tudor Vladimirescu nr. 113), într-un format reconsiderat și adaptat situației și locului, renunțând la tiparele unui concert clasic, pentru un public restrâns și respectând toate normele de distanțare în vigoare.

Biletele vor putea fi achiziționate exclusiv prin intermediul iaBilet.ro în pachete de 2 sau 3 locuri alăturate.
Mai multe detalii

Trupa E.M.I.L. aniversează 20 de ani de activitate!
« Au trecut 20 de ani de când s-a auzit prima oară în sala de repetiții "Copacii Înfloriți", de când pe o canapea, într-o sufragerie, pe o chitară spartă și cu corzi ruginite, se făceau primele acorduri de la "Pisica" sau de când ne gândeam că vine vara și trebuie o melodie despre bere rece la terasă și a ieșit "Vara-Vara." »

E.M.I.L. - Da vrei
https://youtu.be/-r9Hv5uYjOQ

Toulouse Lautrec descind din familii aristocrate. Ei au copilărit pe pajiști verzi și întinse în fața castelului și au crescut cu sunetul cornurilor de vânătoare și mirosul parfumurilor de contesă rumenă în obraji. Împlinind recent 10 ani de activitate, grupul și-a rafinat încontinuu abordarea artistică, menținând bineînțeles doza de impresionism de tentă franceză grefat pe o realitate românească ușor paralelă care i-a consacrat încă de la primul album. Noul album „X” este rock’n’roll, este o declarație artistică, este continuarea explorării unor teme sociale apărute pe albumul anterior „Dejun pe iarbă” din 2015. Însoțit de un cupaj propriu de vin, realizat de Alira, albumul „X” este o experiență de la un capăt la celălalt, livrată de un grup de notorii eroi renegați.

Toulouse Lautrec – Șmecherul din tine (official video)
https://youtu.be/ROfiNEOaUv0

Pachetele de bilete și prețurile pentru data de 25 septembrie sunt următoarele:
• Zona A (în fața scenei) – 75 lei/bilet (150 lei pachetul de două locuri, 225 lei pachetul de trei)
• Zona B (în lateral) – 65 lei/bilet (130 lei pachetul de două locuri, 195 lei pachetul de trei)
• Zona C – elevi și studenți – 50 lei/bilet (100 lei pachetul de două locuri, 150 lei pachetul de trei) // valabile cu carnetul doveditor la intrare

 

Organizatorii anunță o serie de reguli care trebuie respectate în timpul evenimentelor:

• Trupele vor concerta în aer liber. Fiecare bilet la concert are un loc predeterminat. Copiii cu vârste de până la 7 ani inclusiv au acces gratuit dacă stau în brațele părinților. Nu avem posibilitatea, în condițiile actuale, de a vinde bilete fără loc la masă sau în picioare.

• Spațiul de concert este optimizat în așa fel încât toate locurile să aibă vizibilitate bună la scenă din orice unghi. Scaunele sunt distanțate conform cu legislația în vigoare, așa că te rugăm să respecți locul înscris pe bilet, să nu te ridici de pe scaun în timpul concertului pentru alte motive decât drumul la bar sau la toaletă și să nu muți scaunele.

• Te vei bucura de experiență de la locul tău pe scaun, predefinit, pe care ți-l vei putea alege atunci când cumperi biletul. Nu vor exista bilete în picioare sau fără loc.

• Biletele se vor putea achiziționa în pachete cu locuri la masă pentru 2 sau 3 persoane, separat pentru fiecare zi. Nu există abonamente. Elevii și studenții beneficiază de bilete la preț special, valabile la intrare însoțite de carnetul de elev sau student. Nu avem posibilitatea de a vinde bilete individuale, așa că te încurajăm să faci din Overground Days o experiență de grup.

• Vom respecta cu strictețe orele de open doors și orele de începere și încheiere a concertelor, așa că te rugăm mult să ajungi la timp pentru a ne ajuta să gestionăm în siguranță fluxul de acces, procedurile de dezinfectare și igienizare ale spațiului și programul de eveniment.

• Te rugăm să respecți la rândul tău toate normele în vigoare, să porți mască, să respecți distanța de minim 1.5 metri pe parcursul evenimentului și să ai grijă de tine și de cei din jur.


***

Biletele la Overground Days de la Iași, în parcarea Iulius Mall, vor putea fi achiziționate exclusiv prin intermediul www.iabilet.ro în pachete de câte 2 sau 3 locuri alăturate.

Biletele sunt în număr limitat, așadar îți recomandăm să îți iei biletele online în avans, pentru a evita neplăceri legate de disponibilitatea locurilor sau formarea cozilor la intrare.

E foarte important să știi că nu avem posibilitatea, în condițiile actuale, de a vinde bilete fără loc la masă sau în picioare.