Cum ar fi ca spectacolul să se desfășoare foarte aproape de public?
Și cum ar fi ca publicul să poată interacționa direct cu artiștii?
Antonia Itineant și-a propus să realizeze o serie de intervenții de tip talk performance prin care să aducă dansul contemporan mai aproape de public și să creeze o conexiune directă între spectatori și dans.
A patra invitată a acestei serii este: Alisiya Yesman - performer și studentă în anul III, la secția de Actorie din cadrul Facultății de Muzică și Teatru.
Cu o prezență scenică și o sensibilitate aparte, Alisiya explorează constant felul în care se raportează la lume, atât ca artist, cât și ca om: „Încerc să simt lumea și să mă încorporez în ea. Dar câteodată mă ia valul și îmi creez lumea mea.”
Antonia și Alisiya vă invită la o seară de dans contemporan sub tema Inter - Play - corpuri, povești și spații în dialog.
Împreună cele două vor explora posibilitățile corpului performativ prin mișcare, ritm, cuvânt, interacțiune cu spațiul și cu publicul.