Alături de pianistul Ștefan Doniga, artista propune un spectacol rafinat, în care se întâlnesc tango-ul argentinian și tango-ul interbelic românesc, într-un dialog muzical elegant, plin de pasiune și emoție.
În proiectele sale recente, dedicate tangoului, Analia Selis a început să includă și piese românești din perioada interbelică, descoperind un repertoriu fermecător:
„Pe bolta când apare luna”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Mâna, birjar”, „Habar n-ai tu” și multe altele — melodii care poartă parfumul unei epoci de o eleganță aparte.
„Am simțit ferm că această muzică are o putere mare și că trebuie pusă în valoare în toată splendoarea sa. O duc mai departe cu același respect și cu mândria cu care port buletinul meu românesc din anul 2011.
Iubirea pentru România mă duce către o cale frumoasă în care, prin arta mea, reușesc ca tinerii din România să cunoască și să iubească acest tezaur românesc.”
– Analia Selis
Prin acest turneu dedicat Zilei Naționale a României, Analia Selis celebrează iubirea și respectul pentru țara sa de adopție, aducând pe scenă povești muzicale ale unui timp când eleganța, rafinamentul și emoția autentică se împleteau perfect în muzica românească.
Despre artiști
Analia Selis
Stabilită din anul 2003 în România, după studii muzicale urmate în Argentina și la Boston (S.U.A), Analia Selis a fost inițial apreciată ca interpretă de pop latino-american.
Din 2014, artista și-a îndreptat cariera către tango-ul autentic argentinian, construind o poveste muzicală de succes, în care a colaborat cu orchestre și ansambluri renumite și a concertat pe scene importante din Elveția, Germania, Cehia, Lituania, China și multe altele.
În 2022, Guvernul Argentinei i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador”, pentru contribuția sa la promovarea culturii argentiniene în lume.
Ștefan Doniga
Pianist, regizor tehnic de operă și creator de spectacole complexe, Ștefan Doniga este un muzician cu o carieră internațională impresionantă.
A susținut recitaluri în peste 30 de țări și este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor pentru pian de A. Skriabin.
Colaborările sale includ înregistrări pentru casa olandeză Brilliant Classics și numeroase proiecte dedicate muzicii românești și internaționale.
Alături de violonista Diana Jipa, a obținut Premiul de Excelență MUSICRIT 2023.
Ateneul Național Iași
1 decembrie 2025, ora 19:00
Copiii sub 6 ani au acces gratuit.
Prin participarea la eveniment, spectatorii își oferă acordul privind utilizarea imaginilor foto/video în scopul promovării proiectului.
Eveniment organizat de Event by Ioana Gamen.
Copii sub 6 ani au accesul gratuit.