Brasov: Spectacol Statia 13

Bastionul Țesătorilor, Brașov
Strada George Coșbuc 9
duminică, 4 octombrie, ora 20:00
Spre "Statia 13" redescoperim cele mai savuroase personaje ale lui Caragiale, in cele mai comice si inedite situatii. Mai multe detalii
Spre "Statia 13" redescoperim cele mai savuroase personaje ale lui Caragiale, in cele mai comice si inedite situatii.
Astfel, comedia "Stația 13” în regia lui Alexandru P. Rusu aduce împreună personaje celebre ale lui Caragiale, precum Rică Venturiano, Zița, Cetățeanul Turmentat, alături de alte personaje mai puțin cunoscute din schițele dramaturgului, dar la fel de ofertante și savuroase, intr-un spatiu nou, trenul 783.
Universul lui Caragiale este inconfundabil, este un univers care uneori frizează absurdul, alteori este încărcat de o poezie subtilă. Cu această ocazie îl veți descoperi și pe Caragiale poetul, o latură a sa pe nedrept trecută cu vederea până acum.
Nu va lipsi nici muzica vremurilor lui Caragiale sau voia buna.
Astfel, va asteptam sa calatoriti alaturi de noi spre Statia 13 in atmosfera plina de verva de altadata si sa radeti copios de toate incurcaturile ce intervin pe parcursul acestei calatorii.
Cu: Remus Stănescu, Valentina Visarion Mingopol, Ana Maria Bercu, Dan Apavaloaie
Regia: Alexandru P. Rusu
Adaptare scenariu: Silvia Dumitrache
Scenografia & video design: Ileana Zirra;
Sound design: Starlake
Grafica: Mădălina Sinoae


Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in magazinele Flanco, Metrou Unirii 1, Muzica, IQ BOX si pe terminalele Selfpay. Online, puteti plati cu cardul, Paypal,carduri de tichete culturale Sodexo, pe factura la Vodafone sau Orange sau ramburs prin Fan Courier oriunde in tara.