Alături de pianistul Ștefan Doniga, artista propune un spectacol elegant și emoționant, unde tango-ul argentinian se împletește cu tango-ul interbelic românesc, într-o celebrare a pasiunii, rafinamentului și iubirii pentru România.
În proiectele sale recente, Analia Selis a început să includă în repertoriul său și piese românești din perioada interbelică, descoperind o lume sonoră fascinantă, cu melodii precum:
„Pe bolta când apare luna”, „Sub balcon eu ți-am cântat o serenadă”, „Vrei să ne-ntâlnim sâmbătă seara”, „Mâna, birjar”, „Habar n-ai tu” – cântece care readuc în prezent parfumul unei epoci elegante și pline de emoție.
„Am simțit ferm că această muzică are o putere mare și că trebuie pusă în valoare în toată splendoarea sa.
O duc mai departe cu același respect și cu mândria cu care port buletinul meu românesc din anul 2011.
Iubirea pentru România mă duce către o cale frumoasă în care, prin arta mea, reușesc ca tinerii din România să cunoască și să iubească acest tezaur românesc.”
– Analia Selis
Turneul TangOdisseea Interbelic este modul Analiei Selis de a celebra Ziua Națională a României prin artă, aducând în fața publicului o combinație unică între ritmurile pasionale ale tangoului argentinian și melodiile inconfundabile ale tangoului românesc interbelic.
Despre artiști
Analia Selis
Stabilită din anul 2003 în România, după studii muzicale urmate în Argentina și la Boston (S.U.A), Analia Selis a fost inițial apreciată ca interpretă de pop latino-american.
Din 2014, și-a dedicat cariera tangoului autentic argentinian, construind o legătură artistică între cele două culturi. A colaborat cu orchestre și ansambluri internaționale și a concertat în Elveția, Germania, Cehia, Lituania, China și multe alte țări.
În 2022, Guvernul Argentinei i-a acordat distincția de „Country Brand Ambassador” pentru promovarea culturii argentiniene în lume.
Ștefan Doniga
Pianist cu o carieră internațională remarcabilă, Ștefan Doniga este cunoscut pentru versatilitatea și profunzimea proiectelor sale. A susținut concerte în peste 30 de țări, este singurul pianist român care a înregistrat integrala mazurcilor de A. Skriabin, iar colaborările sale includ înregistrări pentru casa Brilliant Classics.
În 2023, alături de violonista Diana Jipa, a primit Premiul de Excelență MUSICRIT pentru contribuția sa la promovarea culturii românești prin muzică.
Centrul Cultural Județean Vaslui
30 noiembrie 2025, ora 19:00
Copiii sub 6 ani au acces gratuit.
Prin participarea la eveniment, spectatorii își oferă acordul privind utilizarea imaginilor foto/video în scopul promovării proiectului.
Eveniment organizat de Event by Ioana Gamen.
Copii sub 6 ani au accesul gratuit.