Sibiu: Basme Vechi si basne noi

vineri, 23 octombrie, ora 20:00
Anul acesta cele 25 de ore de teatru non-stop devin 25 de zile de teatru. Vom organiza într-un interval de 25 DE ZILE (02-26 octombrie 2020), în OPT spații din Sibiu, OPTSPREZECE evenimente împărțite în 4 capitole, denumite sugestiv. Mai multe detalii

Ultimul capitol - BASM/ FEERIE - are în miez un spectacol invitat din spațiul teatral clujean.

BASME VECHI ȘI BASNE NOI este un proiect al companiei independente “Texte bune în locuri nebune”, realizat în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei din Cluj.

Spectacolul va avea loc sâmbătă, în 24 octombrie, pe înserat, într-un cadru de vis, în aer liber, la Muzel ASTRA (Muzeul Satului Sibiu). Mai precis, în curtea Gospodăriei-atelier de olari din Găleșoaia, județ Gorj, indicativ exponat 120 C.

Spectatorii vor parcurge, pe jos, o distanță de aproximativ 15 minute de la intrarea principală în Muzeul Satului. Voluntarii noștri îi vor îndruma, dat fiind că Muzeul Satului din Sibiu este unul dintre cele mai mari și mai renumite din Europa, întinzându-se pe 96 de hectare din rezervația naturală “Dumbrava Sibiului”.

SOLOMONÁR, solomonari, s. m. (Pop.) 1. Astronom care prevestește vremea și face calendare. 2. Înțelept sau magician, după credințele populare, cu puteri supranaturale, care poate provoca sau împiedica diverse fenomene naturale; p. gener. vrăjitor. [Var.: (reg.) șolomănár s. m., șolomonár s. m.] – Solomon (n. pr.) + suf. -ar.

BÁSNĂ, basne, s. f. (Înv.) Povestire, relatare mincinoasă, scornită, falsă; băsnire. – Din sb. basna. Cf. bg. basnea.

 

BASME VECHI ȘI BASNE NOI

Un spectacol TEXTE BUNE ÎN LOCURI NEBUNE, Cluj.

Solomonari cu vorbe: Ionuț Caras, Matei Rotaru, Cosmin Stănilă și Radu Dogaru

Solomonar cu cântic: Bogdan Rakolcza

Regia și scenariul: Ionuț Caras

Mulțumiri speciale autorului cărții Pupăza din Morții Tei, Gabriel Dumitriu, pentru ajutor și basne noi.

 

Durata spectacolului: 1h, 40 minute (fără pauză)

Spectacolul nu este recomandat celor cu vârsta de sub 14 ani.

 

Cele 25 de ore de teatru (non-stop) devin 25 de zile de teatru!

Pentru o ediție memorabilă, vino alături de noi, spectatorule!

Bilete si abonamente pe platforma iabilet.ro

25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP, ediția a X-a, este o acțiune organizată de Asociația BIS (BIS Teatru), cofinanțată de Primăria Sibiu și de Consiliul Județean Sibiu.

Parteneri: Filarmonica de Stat Sibiu - Sala Thalia, Șura Culturală Gușterița, Muzeul Astra, Sala Transilvania Sibiu, Casa Teutsch (Librăria Erasmus), Golden Tulip Ana Tower Sibiu

Partener de tradiție: Marquardt

 

• Sunt respectate toate normele sanitare în vigoare. Purtarea măștii este obligatorie!

• Accesul în incintă este permis cu 40 de minute înainte de începerea evenimentului. Vă recomandăm să veniți din timp pentru a evita aglomerația și pentru a începe spectacolul la ora anunțată. Vă reamintim că de la intrarea în Muzeul Satului mai sunt aprox 15 minute d emers pe jos până la Casa 120 C, unde se desfășoară spectacolul.

• Vă încurajăm să achiziționați biletele ON-LINE, din timp, de pe platforma iabilet.ro, la prețul de 30 lei (Single) și 40 lei (Double). Biletele Double sunt ptr 2 persoane (cuplu/ familie/ prieteni), iar această categorisire ne ajută să organizăm distanțarea fizică necesară între spectatori.

• În seara spectacolului, la intrare, va fi disponibil un NUMĂR LIMITAT de bilete la prețul de 40 lei/ persoană.

• Biletele își pierd valabilitatea la ora începerii spectacolului.