La Piatra Neamț, Alexandra Ușurelu va aduce pe 25 aprilie, pe scena Sălii Mari a Teatrului Tineretului, concertul ”Am să fiu eu casa ta”, parte din turneul cu același nume, deschis pe 30 ianuarie cu două concerte simfonice sold-out la Teatrul Naţional din Bucureşti și continuat apoi la Iaşi, Cluj-Napoca, Târgoviște și Timișoara cu spectacole desfășurate cu casa închisă.
Cu un singur album lansat, Alexandra Ușurelu confirmă constant succesul la un public dornic să vadă spectacole de bună calitate, empatic la o muzică surprinzătoare și curată.
Fără artificii sau acțiuni agresive de promovare, Alexandra, tânăra artistă indie care a readus în ultimii ani bunul simț pe scenele de concert din România, a reușit ceva ce poate părea, în România acestor ani, doar o firavă și fantomatică speranță: să câștige aprecierea unui public ce preferă să-și aleagă singur muzica pe care o ascultă și să-și urmeze artiștii favoriți în sălile de spectacol.
Albumul său de debut, ”La capătul lumii”, a fost de trei ori nominalizat, la numai 3 luni de la lansare, la Gala Premiilor Muzicale Radio România la categoriile „Cel mai bun debut”, „Cel mai bun duet” şi „Cel mai bun album”.
În spectacolul pe care îl va susține pe 25 aprilie la Piatra Neamț, de la ora 20, Alexandra va prezenta șase cântece de pe al doilea album al său, ce urmează a fi lansat în toamna lui 2017, dar și melodii cunoscute de iubitorii muzicii sale, de pe albumul ”La capătul lumii”.
”Cântecele au o particularitate, ceea ce cânt este compus ținând cont de personalitatea mea. Nu sunt scrise să sune ”ca cineva” anume. Prin muzică, eu caut mereu să fiu aproape de oameni și de lumea lor interioară. Cred că muzica are puterea de a-ți accesa cele mai adânci sentimente, de a lumina umbre, iar eu asta sper, că ceea ce cânt aprinde în oameni veioze de spart întunericul.” declară Alexandra.
Biletele pentru concertul din Piatra Neamț, din data de 25 aprilie, sunt disponibile în rețeaua www.iabilet.ro și la distribuitorii autorizați.