Bacău: Mamma Mia! Pur și simplu irezistibil!

Teatrul de Vara Radu Beligan, Bacau
Str. Vasile Alecsandri Nr. 39 Bis
luni, 5 noiembrie, ora 19:00
Pe 5 noiembrie, de la ora 19:00, la Bacău, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, Mai multe detalii

Artiștii din „MAMMA MIA!” pornesc în turneu în Moldova

În premieră la Bacău, spectacolul „MAMMA MIA!” va ajunge în Moldova, pe data de 5 noiembrie, la Teatrul de Vară „Radu Beligan”, de la ora 19:00.

Spectatorii din Bacău nu trebuie să rateze musicalul care a cucerit întreaga lume, care a fost urmărit de 60 de milioane de oameni din 50 de țări și care a încântat până acum, în 6 spectacole, și 21.000 de români. Celebrele personaje Donna, Sophie, Sky, Harry, Bill, Sam, Rosie, Tanya vor fi interpretate de Loredana, Ana Munteanu, Cornel Ilie, Ecaterina Ladin, Ernest Fazekas, Jazzy Jo, Adrian Nour, Sebastian Seredinschi.

Musicalul „MAMMA MIA!” a fost lansat în 1999 la Londra, în West End și apoi în Statele Unite ale Americii, pe Broadway. Dramaturga Catherine Johnson și producătoarea Judy Craymer au creat acest spectacol inspirându-se din cântecele compuse de Benny Anderson și Bjorn Ulvaeus, foști membri ai formației ABBA. Titlul musicalului este hitul grupului din anul 1975, melodia „Mamma Mia”. Musicalul a întrecut producțiile originale pe Broadway, de la „The Sound of Music", „The King and I" și până la „Damn yankees", cu 1.500 de reprezentații. A devenit al 8-lea cel mai longeviv musical de pe Broadway și al 9-lea cel mai longeviv show din toate timpurile, cu 5.124 de reprezentații. În orice zi au loc cel puțin 7 show-uri „MAMMA MIA!", în jurul lumii.

Datorită succesului înregistrat, povestea a fost adaptată pentru marele ecran în 2008, cu actorii Meryl Streep, Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth și Stellan Skarsgård în rolurile principale, iar în 2018 a fost lansat și al doilea film Mamma Mia 2. 

Biletele sunt disponibile peiabilet.ro, iar toți cei care vor să afle mai multe detalii despre spectacolul din Bacău, de pe 5 noiembrie, dar și despre cel din Iași, pe 7 noiembrie pot intra pe mammamiathemusical.ro.

Biletele se gasesc in format electronic pe www.iabilet.ro si in reteaua fizica iabilet.ro/retea: Magazinele Flanco, Diverta, Hard Rock Cafe, Beraria H, Metrou Unirii 1 langa casa de bilete Metrorex, Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX - Telekom, Agentiile Perfect Tour, Magazinele Uman, sediul librariei Libmag (Bulevardul I.C. Bratianu, nr. 6, Sector 3), Casa de balet si pe terminalele Selfpay din toata tara.

Online pe www.iabilet.ro, puteti plati cu Cardul, prin Paypal, pe factura la Vodafone sau Orange cu plata la sfarsitul lunii sau ramburs cu plata cash prin Fan Courier oriunde in tara.